top of page
Caută

Momordica, fructul miraculos


Castravetele-amar (Momordica) este o plantă din familia cucurbitaceelor valoroasă atât din punct de vedere alimentar cât și fitoterapeutic. Se pare că această specie își are originea în India, de unde a fost introdusă în China în secolul al 14-lea, ajungând în zilele noastre să fie cultivată în multe părți ale lumii, însă cu precădere în Asia, Africa și America de Sud. În urma cultivării, au fost create numeroase soiuri, acestea fiind destul de diferite în funcție de locul de origine (e.g. India, China).

Din punct de vedere alimentar, fructele de Momordica sunt folosite, de obicei, verzi sau în stadiul în care acestea încep să se îngălbenească. De asemenea, pot fi incluse în alimentație și frunzele și lăstarii tineri ce se consumă cruzi sau trași la tigaie. În bucătăria Chineză, castravetele-amar este folosit în supe, preparate de tip „stir-fry” (trase la tigaie), diverse aperitive, gustări pentru ceai, ca infuzie și chiar ca surogat pentru hameiul din bere, datorită gustului amar. Bucătăria Indiană folosește castravetele-amar în special alături de nuca de cocos, însă este regăsit și în preparate pe bază de curry, nuci măcinate, linte, orez sau cartofi. Tot indienii consumă acest fruct și sub formă de murături sau chiar în preparate recomandate persoanelor cu diabet (i.e. „pachadi”).

Din punct de vedere fitoterapeutic, Momordica are o tradiție îndelungată în Medicina Tradițională Chineză, Africană și în cea Ayurvedică, indienii atribuindu-le proprietăți: protectoare la nivelul stomacului (proprietăți recunoscute și în Turcia), laxative, antihelmintice (i.e. împotriva viermilor intestinali), antitusive, de stimulare a bilei și, în mod special, antidiabetice. În plus, medicina Tradițională Indiană mai recomandă aceste fructe și pentru boli de piele, răni, ulcere, gută și afecțiuni reumatismale.

În cercetările moderne, proprietățile hipolipemiante (i.e. de reducere a grăsimilor din sânge: colesterol, trigliceride) și în special cele hipoglicemiante (i.e. de reducere a glicemiei) au fost subiectul a numeroase studii științifice. Pe scurt, modul de acțiune cel mai cunoscut al acestei plante este, în prezent, reducerea cantității de glucoză din sânge prin inhibarea gluconeogenezei, datorată conținutului de „insulină vegetală”. Acest compus este cunoscut și sub denumirea de „insuveg” sau polipeptida p. Studiile susțin că forma de consum cea mai eficientă în reducerea glicemiei este cea proaspătă (e.g. fruct întreg, smoothie, suc cu pulpă), dar tradiția de consum a plantei demonstrează utilitatea ei și sub formă de ceai, pulberi și, mai nou, extracte concentrate încapsulate.

De asemenea, a fost observată și o creștere a ratei de utilizare a glucozei la nivelul hepatocitelor (i.e. celulele ficatului) prin favorizarea recaptării sale celulare. În plus, complexul de substanțe active din această plantă contribuie și la refacerea funcției pancreatice, stimulând creșterea numărului de celule beta din Insulele Langerhans și stimulând secreția de insulină. Nu în ultimul rând, efectul de reducere al grăsimilor din sânge este obținut prin inhibarea activității lipazei (i.e. enzimă pancreatică ce scindează grăsimile), obținându-se reglarea metabolismului lipidic, scăderea absorbției grăsimilor și menținerea unui echilibru normal între cele două fracțiuni de colesterol HDL și LDL.

Există și studii care susțin utilizarea castravetelui-amar și în combaterea afecțiunilor canceroase (e.g. cancer de colon, de prostată, la sân, leucemie ș.a.). Cercetările efectuate pe animale și in vitro arătând capacitatea preparatelor pe bază de Momordica, de a inhiba creșterea și proliferarea celulelor canceroase prin inhibarea unei enzime asociate tumorilor și prin modularea răspunsului imun. Un experiment clinic efectuat pe oameni internați în secția de oncologie a unui spital renumit din Sri Lanka a sugerat faptul că semințele acestor fructe pot distruge celulele canceroase, însă trebuie avut în vedere faptul că acestea pot fi toxice (în funcție de soi).

Alte studii clinice preliminare au evidențiat utilitatea produselor pe bază de Castravete-amar în afecțiuni precum HIV/SIDA, diverse tipuri de infecții, psoriazis, stări febrile și chiar și pentru dereglări menstruale. Este posibil ca efectul antiviral al fructelor să se datoreze unor compuși cu acțiune protectoare la nivelul membranei celulare, împiedicând-se astfel pătrunderea virusurilor în celule. O altă ipoteză în favoarea acțiunii antivirale este aceea că substanțele active din Momordica inhibă sinteza proteinelor în celulele infectate, blocând replicarea virusurilor. Cu toate acestea, comunitatea științifică este de acord cu faptul că se impune continuarea cercetărilor și în special a studiilor clinice umane pentru a afirma cu siguranță toate aceste beneficii.

La baza tuturor acțiunilor benefice amintite mai sus stau numeroșii compuși activi conținuți de către fructele de Momordica. Printre aceștia amintim: carotenoizi, polipeptide (din care polipeptida p, supranumită și „insulina verde”), lectine, fitosteroli (beta-sisterol, stigmasterol) – recunoscuți pentru rolul lor în scăderea colesterolului și a trigliceridelor, momordicină și alți alcaloizi, glicozide (charantină și momordină), saponozide (principii amare), glicoproteine, uleiuri esențiale, mucilagii, aminoacizi (acid aspartic, tronină, serină, alanină, acid glutamic), luteolină, vitamine (complex B, C, A, E, K), minerale (calciu, magneziu, potasiu, fosfor) și oligoelemente (zinc, seleniu, fier, mangan).

Laboratoarele Hypericum recomandă suplimentele pe bază de castravete amar pentru menținerea nivelului glicemiei în limite normale. Acest demers este cu atât mai necesar cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică, procesată și plină de toxine, aditivi și carbohidrați rafinați (zahăr alb, fructoză, glucoză, făină albă și derivatele acesteia, sucuri ș.a.). Toți acești factori de stres afectează organismul, pancreasul fiind greu încercat mai ales din cauza rolului său esențial în secreția insulinei și reglarea glicemiei. Curele cu ceaiuri și suplimente pe bază compuși bioactivi din plante medicinale cu acțiune de reducere a glicemiei și cu molecule ce se aseamănă cu insulina fiind una dintre soluțiile cele mai naturale în această situație.

Hyupericum mpex

copyright Ives Leon Anckaert - Avilomy srl

Comentarii


Despre Noi - About us

 

Distributie de produse 100% naturale, bazate pe plante și ierburi, sub formă de capsule, tincturi, ceaiuri, creme, unguente si gemoterapice

Distribution of 100% natural products, based on plants and herbs in the form of capsules, tinctures, teas, creams, ointments and Gemmotherapy.

Urmează-ne - Follow Us

  • Facebook Social Icon
  • Blogger Icona sociale
  • Pinterest Social Icon
  • Tumblr Social Icon

Alăturați-vă pe lista noastră de e-mail

Join our newsletter

Contact: magazinnaturistsalonta@yahoo.com

Avilomy srl, Salonta (Bihor)

© copyright by Ives Leon Anckaert

© Copyright Ives Leon Anckaert - Avilomy srl
bottom of page